NOI AVENTURI CU ECHIPA DE MANAGEMENT

31 Jul 2022

Team building-ul îmbunătățește eficiența și performanța lucrului unui grup prin diverse activități. Acestea implică o mulțime de competențe, analiză și observație pentru a forma o echipă solidă și capabilă.

Team building-ul echipei de management a avut loc în perioada 29 – 31.07.2022, și 25 de colegi curajoși s-au alăturat :-).

Vineri, 29 iulie, ne-am întâlnit la hotel Pensiunea Retezat, unde am avut cazare și prânz și, în timpul după-amiezii, ne-am dovedit abilitățile aventuroase în Parcul de Aventură. Au fost trei niveluri de dificultate, iar fiecare coleg a putut să aleagă unul dintre acestea. În timpul serii, am împărtășit impresii și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună în jurul unui foc de tabără.

Activitatea principală de sâmbătă a fost drumeția. Unora dintre colegi le-a plăcut, dar alții au găsit-o foarte dificilă. Important a fost că am realizat această activitate ca o echipă. Ne-am ajutat unul pe altul, i-am încurajat pe cei care spuneau că nu pot să o facă până la capăt, și … ne-am bucurat de priveliștea minunată de a fi înconjurați de munți! După drumeție, am avut timp să ne odihnim la piscină.